Vopsea lavabilă Renew Universal

Renew-Universal-mare
RENEW UNIVERSAL este o vopsea lavabilă albă profesională peliculogenă, ce conţine emulsie stiren acrilică în dispersie apoasă, aditivi şi agenţi de conservare pentru finisarea tencuielilor exterioare. Are un aspect fluid, semivâscos, omogen şi se poate colora în condiţii foarte bune cu pigmenţii RENEW UNIVERSAL produşi de SENTOSA, conform paletei de culori.
  • proprietăţi foarte bune de nuanţare;
  • putere mare de acoperire;
  • aspect mat şi perfect uniform;
  • aplicare foarte uşoară;
  • aderenţa bună la suportul pregătit corespunzător;
  • permeabilitate la vapori;
  • rezistenţa mare la intemperii, temperaturi negative şi umezeală;
  • rezistenţa la ştergere;
  • uscare rapidă.
Produsul este folosit ca vopsea de acoperire, protecţie şi decorare pentru suprafeţe exterioare: tencuieli uzuale, gleturi, zidării, cărămidă, beton, plăci de gips carton şi alte suporturi minerale.

Pregătirea suportului

Înainte de aplicarea vopselei suprafeţele se curăţă şi se spală de humă, var şi de eventualele zugrăveli nelavabile. Suprafeţele trebuie să fie plane, fără fisuri şi uscate. Indiferent de natura lor, suporturile trebuie tratate cu amorsă acrilică Sentosa.

Aplicare

După pregătirea suportului vopseaua se poate aplica manual (cu trafaletul, bidineaua sau pensula) sau prin suflare (cu pistolul de vopsit). Înainte de aplicare conţinutul recipientului se omogenizează foarte bine. Aplicarea se face la o temperatura de minimum +5°C.

Aplicare manuală: produsul se diluează cu 10% apă, iar aplicarea se face în două straturi la interval de minim 40 minute.

Aplicare prin suflare: produsul se diluează cu 20% apă, iar aplicarea se face în trei straturi la interval de minim 40 minute.

Un litru de vopsea acoperă o suprafaţă de 10-12 m² pentru fiecare strat de suprafaţă gletuită.

Prima spălare se face după minim două săptămâni de la aplicare.

Produsul este ambalat la 1 kg, 3 litri, 8.5 litri, respectiv 15 litri.
Ambalajul trebuie păstrat închis ermetic şi ferit de îngheţ.
Termenul de valabilitate este de 12 luni de la data înscrisă pe ambalaj.